ARGUMENT:

Grădinița s-a mutat în anul 2011 în sediul unei foste școli generale, pe strada Calea Poplăcii nr.11. Deși noua locație asigură condițiile de bază pentru desfășurarea procesului educațional, există  și neajunsuri, în special în domeniul asigurării condițiilor de joacă în aer liber. Noua locație are o curte foarte mare, iar aparatele de joacă existente sunt într-o stare avansată de degradare (faza de casare) și reprezintă un real pericol pentru copii. Reamenajarea locului de joacă este un proces greu și anevoios, din cauza lipsei de fonduri și a priorităților pe care cei în drept le iau în considerare la alocarea de resurse.

 Acesta este motivul pentru care cadrele didactice sunt nevoite să desfășoare activitățile cu preșcolarii predominant în interiorul grădiniței, pentru siguranța acestora. Considerăm că acest lucru nu este în beneficiul copiilor și de aceea căutăm să găsim soluții și sprijin în rezolvarea acestui aspect.

Jocul în aer liber contribuie în mod esential la dezvoltarea armonioasă a abilităților copiilor, inclusiv dezvoltarea fizica, intelectuală și socială. Dacă pentru un adult plimbările în aer liber, ieșirea în natură, jocul reprezintă mijloace de destindere, relaxare, pentru copii acestea sunt principalele activități pentru cunoaștere, formarea unei atitudini față de natură și afecțiunea față de semenii săi.

Asociația a pornit de la premiza că:

Nimic nu este imposibil, este doar mai greu de făcut.

Odată pornită activitatea, doar cerul mai poate fi o limită în calea creativității și a efortului voluntarilor care își doresc reușita acestui proiect.

Autoritățile locale se vor alinia acestui efort, pe măsura dezvoltării proiectului și a nevoilor de ajutor, cu utilaje sau servicii de specialitate.

Părinții vor reacționa constructiv, de vreme ce siguranța și buna dispoziție a copiilor sunt criterii unanime de calitate a actului educațional.

Copiii au nevoie de un loc de joacă sigur, curat, atractiv și ofertant.

Copiii au nevoie să regăsească plăcerea șutului în minge și al alunecării pe topogan.

Copiii au nevoia de intimitatea activităților în aer liber.

Copiii au dreptul la un peisaj de normalitate, cu sport, culoare și zarvă de joacă.